Landry Jones
Probleme:

Publicat în

Landry Jones


landy

Ştiam că nu sunt singur acolo.

Sportul a fost întotdeauna uşor pentru Landry Jones. Toată lumea îl dorea în echipa lor. Toată lumea îl iubea. A avut mulţi prieteni, multe fete, iar lumea i-a fost la picioare. Cu toate acestea, el dorea ceva mai mult.

De aceea, decizia de a juca fotbal în echipa Universităţii din Oklahoma, a fost uşor de luat. Şi mai mult, când a ajuns în campusul acestei universităţi, a aflat ca este trecut deja pe lista apărătorilor. La această echipă, n-a mai fost însă considerat o stea şi n-a mai fost iubit de toată lumea. Chiar dacă echipa sa, Oklahoma, a câştigat trofeul Heisman, cel care a strălucit şi a primit trofeul, a fost Sam Bradford. El n-a mai fost în lumina reflectoarelor.

Pierderea identităţii de cel mai bun jucător a fost un şoc pentru Jones. Fiindcă n-a ştiut cum să reacţioneze, a manifestat atitudini nepotrivite şi a început să caute împlinirea în lucruri rele. Însă, în acele momente, a avut parte de întâlnirea personală cu Dumnezeu, care i-a schimbat  atitudinile, scopul şi în cele din urmă, viaţa.

Acum el are o nouă identitate, cea care îi este dată de Dumnezeu.

Comentarii

comentarii

<Înapoi la mărturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>