Michael W. Smith
Probleme:

Publicat în

Michael W. Smith


Vânzarea a milioane de albume nu-ţi va aduce pace.

Michael W.Smith  este aproape o emblemă în muzica creştină contemporană ( http://www.youtube.com/watch?v=Uha-l06BHv4&list=RD02xjLdV7ql59E ). Să aibă succes, să fie răsplătit cu medalia de aur pentru înregistrări, premiat ca interpret şi compozitor, să fie plin de viaţă, să aibă familie şi să călătoreacă peste tot – credeţi că toate aceste performanţe au fost o realizare uşoară şi au venit simplu,  ca urmare a unui talent natural ?

În drumul său de a avea o influenţă în lumea muzicii, Michael W.Smith a avut multe opriri, inclusiv în unele locuri în care nu te-ai aştepta. Unul dintre aceste momente a fost la vârsta de 17 ani, când s-a mutat în Nashville, ca să urmeze o carieră muzicală. A plecat de acasă având o temelie creştină binecuvântată de Dumnezeu, numai că primul lui loc de muncă a fost într-un bar, unde lucra după orele de la şcoală. În acest loc, el a început să flirteze cu ispita şi nu numai. Acest flirt a implicat şi consumul de droguri, care în cele din urmă l-au condus aproape de moarte. În viaţa sa, ajunsese într-o „groapă”, din care credea că nu mai este scăpare.

În acele momente, el a cerut însă lui Dumnezeu să facă ceva pentru a-i atrage atenţia. Când acel ceva s-a întâmplat, a avut loc şi salvarea lui Michael, care a avut un impact, prin melodiile lui, asupra a milioane de oameni şi nu înţeleg dacă l-a ajutat pe el sau mizica lui i-a ajutat pe alţii  să găsească o nouă identitate şi siguranţă în Hristos.

Comentarii

comentarii

<Înapoi la mărturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *