Shane Kampe

Medicii şi asistentele au repetat până la disperare: „Este un miracol!”
După propriile sale cuvinte, Shane Kampe a fost asemenea multor alţi copii, care au crescut într-o suburbie a oraşului Kansas. Dar a fi doar în rândul celorlalţi, nu a fost suficient pentru Shane, ci el şi-a dorit ceva mai mult decât un stil de viaţă normală, curată şi bine definită. Aşa că a apelat la droguri, alcool şi femei. Toate acestea însă l-au robit şi l-au condus spre exces.
Acum zece ani, Shane a avut o încercare cumplită, în timpul căreia viaţa îi atârna de un fir de aţă, fără ca el să poată face ceva pentru a se salva. A fost o situaţie imposibilă, pe care numai un miracol o mai putea rezolva. Prietenul său „Whispering” Danny, a împărtăşit o parte a acestei povestiri în filmuleţul său I am second, aici însă veţi găsi restul povestirii.